[23.09.2025]
COMUNICAT DE PRESĂ
Lansarea proiectului „A.C.T.I.V. – Accesibilitate în carieră pentru tineri spre viața profesională”, prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027
ASOCIAȚIA SIMT CIVIC în parteneriat cu ASOCIAȚIA DE TINERET PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI ȘTIINȚĂ SOLARIS (P1) și STARTUP HUB CONSULTING AND MANAGEMENT S.R.L. (P2), derulează, începând cu dată de 01.09.2025, proiectul de finanțare „A.C.T.I.V. – Accesibilitate în carieră pentru tineri spre viața profesională”, cod SMIS 333192.
Obiectivul general al proiectului constă în furnizarea unei oferte de servicii de formare profesională, evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte cai decât cele formale și servicii specializate pentru stimularea ocupării prin informare și consiliere profesională și servicii de mediere a muncii pentru tineri sub 30 de ani, inclusiv tineri NEET, prin pachete integrate de măsuri active personalizate în funcție de profilul tinerilor și promovând principiile orizontale dezvoltare durabilă, egalitate de șanse și de tratament între femei și bărbați, nediscriminarea și prevenirea oricărei forme de discriminare, accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități pentru un număr de 298 tineri sub 30 de ani, inclusiv 123 tineri NEET și 48 tineri de etnie roma, din regiunile Centru și Sud-Muntenia.
Comunicatul poate fi descărcat de aici.
[08.03.2021]
ANUNŢ SELECŢIE PARTENERI ÎN CADRUL PROGRAMULUI OPERAŢIONAL CAPACITATE ADMINISTRATIVĂ
Asociaţia Simţ Civic anunță organizarea unei proceduri de selecţie parteneri privați în scopul încheierii de Acorduri de Parteneriat în vederea elaborării şi depunerii unei cereri de finanțare în cadrul POCA/659/2/1 (CP14/2021 pentru regiunile mai puțin dezvoltate) Consolidarea capacității ONG-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local, Obiectiv specific 2.1: Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP.
[click aici pentru mai multe detalii]
Daca vrei sa te dezvolti sau vrei sa iti gasesti un loc de munca noi iti putem oferi servicii de consiliere, mediere si informare care te vor ajuta in gasirea acestuia.
Noi iti oferim servicii de:
- furnizare de informatii cu privire la piata muncii , evolutia ocupatiilor, informatii despre organizarea de burse ale locurilor de munca;
- mediere electronica, iti oferim automat in corespondenta cererile si ofertele de locuri de munca;
- autoevaluare si evaluare a personalitatii in vederea orientarii profesionale;
- dezvoltare a abilitatii si a increderii in sine a persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca in vederea luarii deciziei privind propria cariera;
- instruire in metode si tehnici de cautare a unui loc de munca (prezentarea la interviu, intocmirea unui CV);
- informare privind piata muncii, stabilirea traseului profesional, evaluarea si autoevaluarea se realizeaza prin autoinformare, prin acordarea de servicii de consiliere individuala sau de grup oferite persoanelor in cautarea unui loc de munca.
